sâmbătă - 17 - noiembrie - 2018
Acasă 3 Servicii 3 Operatii de montaj, reparat, raschetat, chituit, lacuit parchet si dusumea lemn

Operatii de montaj, reparat, raschetat, chituit, lacuit parchet si dusumea lemn

 

  • Montaj Parchet , dusumea
    Indiferent de tipul parchetului folosit prima operaţiune este pregătirea suprafeţei pe care va fi montat.De obicei este vorba despre şapa, motiv pentru care este important ca aceasta să fie stabilă din punct de vedere al structurii, plana si fără denivelări, curata (fără sfărâmături, adeziv vechi, grăsimi, vopsea, ceară sau praf) si nu în ultimul rând bine uscată.Este important de ştiut că instalarea parchetului este ultima etapă facută în cadrul unei operaţiuni de construcţie, amenajare sau renovare din cauză că parchetul este un element care se deterioreaza în contact cu materialele de construcţii sau cu uneltele.La montarea parchetului masiv trebuie luate în considerare gradul de umiditate al parchetului şi al şapei pe care acesta se va monta. Parchetul este de obicei livrat din fabrică cu un grad de umiditate intre 8% şi 10%. De aceea se recomandă o aclimatizare a parchetului în încăperea unde acesta va fi montat la o temperatură de 18-20 grade şi cu un grad de umditate care să nu depăşească 70% pentru o perioada între una si două săptămâni.Suprafaţa pe care se montează parchetul este important să fie perfect plană şi fără crăpături, iar stratul superior este recomandat să fie şlefuit cu o maşină de şlefuit profesională cu un monodisc granulaţie abrazivă 16 pentru eliminarea stratului cu o aderenţă slabă sau a “laptelui de ciment”. Dupa şlefuire praful se aspiră de pe stratul de şapa.Între perete şi marginea lamelei de parchet se lasă un rost de dilataţie de 10-15 mm ca să se evite umflarea parchetului.
  • Raschetat parchet , dusumea
    Raşchetarea parchetului este o operaţiune care se aplică la parchetul din lemn masiv sau la parchetul din lemn stratificat.Raşchetarea parchetului constă în înlăturarea straturilor vechi de palux , ceară sau lac şi aducerea parchetului la o formă cât mai netedă şlefuindu-l până la dispariţia zgârieturilor şi a celorlalte imperfecţiuni. Astfel vom avea un parchet vechi , dar care va arăta ca nou.Operaţiunea de raşchetare a parchetului se face in două etape:1. Curăţarea în profunzime a parchetului2. Şlefuirea cu bandă abrazivăSocietatea noastră foloseşte o gamă profesională de unelte de şlefuit cu bandă abrazivă şi aspirator ce împiedică răspândirea pulberii şi depunerea acesteia pe uşi , pereţi , lustre etc.Când operaţiunea de şlefuire a parchetului este încheiată se va trece la chituirea parchetului acolo unde este cazul, apoi la aplicarea baiţului şi la lăcuirea parchetului în două sau mai multe straturi.
  • Chituire Parchet , dusumea
    Chituirea parchetului se face pentru a masca aspectul inestetic al spaţiilor dintre parchet şi prag sau parchet şi tocul uşii .În procesul de chituire a parchetului se foloseşte un chit pentru umplerea rosturilor. Acest chit se pretează a fi folosit în spaţii de până la 7mm la îmbinările dintre lamelele de parchet. Chitul este lăsat să se intărească şi apoi este şlefuit înainte de aplicarea baiţului şi a lacului.
  • Grunduire Parchet , dusumea
    Din raţionamente economice şi de rezistenţă la schimbarea frecventă a umidităţii se aplică grunduri acrilice înaintea aplicării oricărui strat de lac.Procesul de grunduire este procesul care confera parchetului elasticitate, păstrează culoarea naturală a lemnului şi este mai economic. Grundul evită ca la schimbările de umiditate să crape lemnul.
    Practic, fiind elastic, grundul se mişcă odată cu parchetul, dând voie acestuia să se distanteze doar la îmbinări.Se recomandă ca şlefuirea grundului şi lăcuirea să se facă a doua zi.
  • Lăcuire Parchet , dusumea
    Lăcuirea parchetului este un procedeu tehnic ce ajută la protejarea parchetului , creşte rezisteanţa acestuia la uzură şi deformare ajutând crearea unei suprafeţe plane rigide şi îi uşurează întreţinerea.Astăzi, lacurile pentru parchet sunt pe bază de răşini poliuretanice, foarte rezistente şi subţiri.Lacurile cele mai des folosite sunt cele pe bază de solvent sau pe baza de apă. Cele pe bază de apă au avantajul că se usucă rapid, nu miros, conţinutul de compuşi organici volatili este mic, peliculele işi păstrează luciul si culoarea în timp, aplicarea se face fără defecte.Cea mai importantă parte în procesul de lăcuire este pregătirea corectă a suprafeţelor. Parchetul care urmează a fi lăcuit trebuie să fie foarte curat, fără urme de alte substanţe sau grăsimi şi curăţat în prealabil de praf cu o cârpă.Înaintea lăcuirii , parchetul trebuie slefuit pentru a îndepărta orice urmă din lacul vechi şi pentru a înepărta neregularităţile şi defectele suprafeţei acestuia. Este recomandabil ca lăcuirea să se facă în urma procedeului de raşchetare şi finisare a parchetului astfel asigurându-se o calitate superioară a suprafeţei de lăcuit.Se recomandă să fie aplicate cel puţin 2-3 straturi de lac peste parchet pentru a-i oferi atât un luciu frumos cât şi o durată de viaţă îndelungată. Între lăcuiri se şlefuieşte stratul de lac cu un şmirghel fin pentru a pregăti suprafaţa de contact pentru următorul strat de lac.

21.dusumea lacuita.jpg
21.dusumea lacuita.jpg
20.parchet lacuit 2.jpg
20.parchet lacuit 2.jpg
3.detaliu-de-montaj dusumea.jpg
3.detaliu-de-montaj dusumea.jpg
6.montat parchet 2.jpg
6.montat parchet 2.jpg
9.montat parchet.jpg
9.montat parchet.jpg
1.sapa autonivelanta.jpg
1.sapa autonivelanta.jpg
22.parchet-stejar-rustic.jpg
22.parchet-stejar-rustic.jpg

4 comentarii

  1. Am dat cu lac pe baza de apa si nu imi place ,pot da peste el cu lac dyofill ?

  2. Buna seara! Imi puteti spune va rog un pret estimativ /mp pentru slefuirea unei dusumea de brad noua? Si cate randuri de slefuit sunt necesare de la starea actuala (proaspat montanta) pana la finalizare?

    • Sunt necesare doua slefuiri cu masina de raschetat, dupa chituire una cu bafferul iar dupa prima mana de lac la fel o slefuire cu bafferul.
      Pretul extimativ cu materialele incluse este 45-55 lei/mp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.